Denis Darian – blog personal

Fost-am la Alba Iulia, mândră experienţă!

Posted on 06. Dec, 2011 by T?tar Denis in De-ale mele, Evenimente

De bună dimineaţă sună ceasul, i-am dat snooze parcă din instinct. Tocmai datorită faptului că mă cunosc ştiam că n-o să mă trezesc de la prima alarmă, aşa că am pus.. nu două, ci trei. Mă ridic din pat rapid, fug la baie şi dau cu apă rece, ştiam din propria experienţă că n-am altă şanşă, bagajul era făcut de seara fiindcă dimineaţa nu mă cred în stare de nimic. În fine, sărim peste episodul ăsta că n-are farmec.

Ajuns la Maramureşul în parcare pe la 5:40, numai Tudor a fost prezent pe acolo.. care de altfel a avut o noapte foarte furtunoasă (o să vă explic mai târziu de ce şi cum). Încetul cu început a venit Gabriel Oana, pe urmă cred-că am pierdut şirul. Cert e că în momentul în care-am pornit spre minunata Iulia, Alba Iulia, colegii de autocar au fost  următorii Alina Rad  Andrei Talos, Robert Bandi,  Alexandru Gherghel, Mihai Țăranu, Adriana Pop şi câştigătorii biletelor în număr de 3 pe cap de blogger. Pe autocar multă voie bună, bancuri, căciuli şi fulare peste faţă când mai îl lovea pe câte unul somnul. Adevărul e că ne-am distrat tare fain, să vă explic mai multe n-aş putea tocmai pentru că vreau să păstrez o anumită decenţă în articolele pe care le scriu, nu vreau să fac acum excepţie. În fine, ajunşi la Alba Iulia ne dăm jos din autocar şi la o poveste ne-am aşteptat mâncarea! Da, mâncarea! Numai 3 porţii am servit, că doar deh.. să pot să urlu acolo. Tot acolo ne-am întâlnit şi cu bloggeri timişoreni care erau la fel de crispaţi ca noi din cauza gerului de afară. Pe când să intrăm pe stadion, ne-am trezit că ăia de la poartă nu ne lasă cu bannerele pe stadion, bă deci n-am de gând să-i judec.. că mai mult nu i-a dus capul. Le arătam în tribuna de vis-a-vis că bloggeri timişoreni au intrat cu ele şi le fluturau de numa numa, răspunsul lui foarte just a fost ”eu nu vă las„. Am crezut că crap, tot acolo stând la poartă aşteptam.. nu ştiu ce, dar aşteptam. Pe când îl văd că începe să se uite în genţile domnişoarelor, păi mă.. eu înţeleg că te uiţi că probabil asta-i menirea ta.. dar să bagi mâna şi să deschizi fermuarele şi să.. hai las-o moartă. Eu am înţeles, asta ca să prevină un oarecare atentat dinspre tribună înspre teren în condiţile în care distanţa dintre tribună şi terenul de joc nu era decât de cel puţin 300 de metrii. Să fi la olimpiadă profesionist nu cred că arunci atât şi spun asta fără vre-un studiu în sensul ăsta, chiar n-am habar cât aruncă ăia. Na, in fine.. ăia de la poartă au fost nesimţiţi maxim. Până la urmă ne-am luat şi bannerele dar nu înainte să le citească pe toate că vezi doamne ne-om pune să scriem mesaje ofensatoare.

Ajunşi acolo, ne uitam la scaunele alea pe care era cel puţin un strat bun de gheaţă, am stat în picioare tot meciul. Meciul a decurs cu primele puncte înscrise de băimăreni după care ne-am cam luat-o cu fiecare ocazie. Cert e că am pierdut meciul la o diferenţă de vreo 20 de puncte. A venit momentul tombolei, cred că ce-l mai aşteptat moment al zilei. S-a terminat totul fără ca eu să câştig deva deşi au fost colegi de autocar care-au luat câte-o minge sau tricou. Înapoi pe autobuz, dacă pe timp de zi au fost activităţi pe care bunul meu simţ nu mă lasă să le povestesc, gândeşte-te ce s-a întâmplat pe timp de noapte. La un moment dat ne-am oprit o oră să mâncăm câte ceva, aripioarele alea picante au fost atracţia principală a grupului. Le-am nenorocit de-a dreptul. Nu mai ştiu pe unde am fost anunţaţi că ai noştrii campioni de rugby sunt în margine de drum şi ne aşteaptă că lor li s-a stricat autocarul. Apoi să vezi tu reacţii euforice pe acolo. Alina, Alina Rad mai că n-a izbucnit în lacrimi, nu-şi mai găsea astâmpărul!

În fine, la un moment dat ajungem la locul de unde trebuia să-i luăm şi pe ai noştrii rugbysti care bătuţi de vânt şi de ploaia uşoară erau parcă fără vlagă.. cel puţin la prima impresie, 5 minute mai târziu pe când s-au aşezat ca la ei acasă să vezi tu acolo cum circula sticla aia de cola cu ţuică de la maramu’ din gură-n gură. Apoi tipu cu chitara, tipu cu chitara era genial. Avea nişte texte-n el.. vai doamne. El era acolo dirijorul şăf. Drumul până-n Baia Mare a decurs cât se poate de normal nu. Ajunşi acolo am fost întâmpinaţi de nişte oameni tare faini, ai noştrii rugbysti au urcat pe şcenă unde au fost apreciaţi de-un public cât se poate de înfocat!

Tags: alba iulia, finala rugby alba iulia, rugby baia mare